Elevii din clasele V-IX vor beneficia de mic dejun gratuit începând cu 1 septembrie

Guvernul Republicii Moldova a aprobat, pe 26 februarie 2025, o hotărâre prin care elevii claselor V-IX din instituțiile de învățământ vor primi mic dejun gratuit, începând cu 1 septembrie 2025. Decizia extinde programul de alimentație gratuită, care până acum era destinat doar elevilor din clasele primare.

Potrivit autorităților, măsura se aplică pentru aproximativ 153 de mii de elevi și include, pe lângă școlile generale, și școlile profesionale, cele cu profil sportiv, precum și instituțiile de învățământ din raioanele de est, municipiul Bender și zona de securitate.

Totodată, în vederea asigurării unei alimentații sănătoase, va fi aprobat și un ordin privind normele sanitare pentru produsele alimentare destinate elevilor. Scopul acestuia este de a garanta calitatea și echilibrul nutrițional al meselor oferite în școli.

Pentru implementarea programului, Guvernul a alocat din bugetul de stat peste 205 milioane de lei pentru anul 2025.

Autoritățile afirmă că această măsură vine în sprijinul elevilor și familiilor lor, având scopul de a îmbunătăți starea de sănătate și performanțele școlare ale copiilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *